Misticism

„Noi trăim, cu noi cum rămâne?
S-a hotărât ceva? S-a hotărât?
Când anume şi ce anume?
Suntem, dar ne este urât!”

(Nichita Stanescu)

Doamne dar cu mine cum ramane?Cu mine ce se va intampla…?Doamne uite sunt singur..Doamne uite am imbatranit si Doamne unde mi-s ani, unde mi-s anii tineretii mele ca nu-i vad?Am ramas singur..singur cu varsta frageda-mi imbatranita prea devreme de mine… Doamne unde imi zboara viata fara mine, fara sens si incotro?Zi-mi Doamne ca sa stiu sa o urmez poate o sa o ajung din urma….Doamne ce ma fac?Doamne, ca de frica am inceput sa scriu si sa ma caiesc..Doamne ma descompun.. Mai intai au plecat ei unul cate unul…Au plecat asa de incet incat nici nu mi-am dat seama..atat de rar si de greoi..si totusi pasul meu devenea si el mai slabit, mai prudent.Paseam cu frica despartirii fiecare loc, fiecare groapa, fiecare bucatica de aslfalt si de drum…Asta pana cand am pasit atat de mult, incat devenise o obisnuinta frica.Si astazi inca imi mai veghez pasii, si ii execut cu grija si atentie.Insa pasul mi-e cu mult mai rar, iar viata mea are un avans considerabil inaintea mea.Si totusi oricat de mult as pasi mi-e frica nu o voi putea ajunge-o din urma.Daca m-as grabi, as pierde multe lucruri ce merita vazute, daca as incetini as zabovi prea mult unde nu trebuie.Asa ca zi-mi doamne cum sa merg, cum sa pasesc cum sa trec prin viata?Si inca ceva: vegheaza-mi Doamne pasii ce urmeaza drumul batut de atatia oameni si inca plin de praf si de gropi.