Misticism

„Noi trăim, cu noi cum rămâne?
S-a hotărât ceva? S-a hotărât?
Când anume şi ce anume?
Suntem, dar ne este urât!”

(Nichita Stanescu)

Doamne dar cu mine cum ramane?Cu mine ce se va intampla…?Doamne uite sunt singur..Doamne uite am imbatranit si Doamne unde mi-s ani, unde mi-s anii tineretii mele ca nu-i vad?Am ramas singur..singur cu varsta frageda-mi imbatranita prea devreme de mine… Doamne unde imi zboara viata fara mine, fara sens si incotro?Zi-mi Doamne ca sa stiu sa o urmez poate o sa o ajung din urma….Doamne ce ma fac?Doamne, ca de frica am inceput sa scriu si sa ma caiesc..Doamne ma descompun.. Mai intai au plecat ei unul cate unul…Au plecat asa de incet incat nici nu mi-am dat seama..atat de rar si de greoi..si totusi pasul meu devenea si el mai slabit, mai prudent.Paseam cu frica despartirii fiecare loc, fiecare groapa, fiecare bucatica de aslfalt si de drum…Asta pana cand am pasit atat de mult, incat devenise o obisnuinta frica.Si astazi inca imi mai veghez pasii, si ii execut cu grija si atentie.Insa pasul mi-e cu mult mai rar, iar viata mea are un avans considerabil inaintea mea.Si totusi oricat de mult as pasi mi-e frica nu o voi putea ajunge-o din urma.Daca m-as grabi, as pierde multe lucruri ce merita vazute, daca as incetini as zabovi prea mult unde nu trebuie.Asa ca zi-mi doamne cum sa merg, cum sa pasesc cum sa trec prin viata?Si inca ceva: vegheaza-mi Doamne pasii ce urmeaza drumul batut de atatia oameni si inca plin de praf si de gropi.

Verde

-Verdele ma face fericita..verdele ma face sa vad doar verde.si verdele, ei bine verdele e bun, e cald,e blajin, e bland si e pasnic.De ce verde?Pentru ca verdele ma revigoreaza, e reconfortant, odihnitor,linistit. E pur si simplu verde,si verde.Nu caut definitia verdelui, cum nu caut definitia fericirii, ci doar ma bucur de existenta lui pretuind fiecare clipa..De fapt ma bucur intr-un mod paradoxal de existenta mea.sunt fericita ca exist si de faptul ca prin existenta mea am descoperit existenta verdelui.ciudat nu crezi?

-Ciudat.!?Nu, eu te inteleg perfect.

-Chiar ma intelegi?Ai putea intelege pe deplin complexitatea unei fiinite umane?ai putea tu,o faptura asa de simpla..atat de mica si inofensiva ?

-Da!Chiar eu as putea..eu sunt cel care te poate face fericita..

-Poti?Chiar poti?Tu-mi iarta ca-ti pun la-ndoiala vorbele, insa fericirea’i departe…iar tu esti asa de mic..

-Stii, chiar as putea sa te conduc spre fericire doar de-mi vei ingadui asta……Am putea fi fericiti.Stii am fi cei mai fericti de pe planeta; doar daca tu ai vrea.Lasa-ma sa fiu eu verdele tau, lasa-ma sa ma contopesc cu irisii tai verzi, lasa-ma sa fiu absorbit de privirea ta.Nu, te rog, nu te impotrivi ci lasa-ma, lasa-ma sa-ti fiu eu verdele, lasa-ma sa te conduc in spre fericire. Nu vreau decat…oh nu vreau decat sa fim fericiti!

-Ei bine sa stii ca eu nu stiu ce vreau (tipa)…sa stii ca ce ti-am zis despre verde nici nu mai stiu daca e adevarat.Chestia cu verdele nu se mai aplica tot timpul, de fapt sa intampla tot mai rar.Atat de rar incat aproape am uitat cum e sa fii fericita.Nici nu mai stiu daca e fericirea e buna.Si daca e buna, cu ce ma ajuta?Eu m-am pierdut,eu am uitat,eu nu stiu cine sunt si ce vreau..Asa ca zi-mi cum ai putea tu sa ma-ntelegi cand nici eu nu ma pot intelege?Cum ai putea dezelega itiele unui ghem care oricum au fost inodate si incalcite de la inceput?

-Eu as putea fiindca eu sunt verdele tau.Eu iti sunt linsitea.Mai tii minte dupa-amiaza cand a plouat tare afara, iar tu ai iesit din casa si te-ai strecurat in curtea din spate si te-ai intins pe iarba sub un castan.Mai stii ce ai simtit?

-Taci!tu de unde stii?

-Acea racoare si umezeala iti invaluia trupul…zambeai..mana ta mangaia cu blandete iarba, iar ochii ii aveai larg deschis. Totul te rivigora era un sentiment reconfortant pentru tine; simteai cum te contopesti cu iarba.Simteai cum verdele te copleseste.Era un sentiment minunat.

-Taci!Taciii, tu nu stii nimic..la-sa-ma in pace…

-Eu stiu totul.(calm)

-Nu, nu e adevarat.(tipa puternic, izbucneste in plans).Nu ma cunosti deloc!

-Te-nseli…cunosc fiecare particita a ta..o stiu ca pe Tatal-nostru

-Tu nici macar nu te-nchini!Cum ai putea tu sa stii ce e cu mine?

-Stiu ca eu iti sunt verdele, eu iti sunt dimineata de vara, eu iti sunt mangaierea firului de iarba, eu iti sunt castravetele cules din gradina bunicii si mancat cu nesat, eu iti sunt prima frunza smulsa dintr-un maracine, eu iti sunt primul creion cu care ai desenat, eu iti sunt totul..eu iti sunt viata..asa ca daca vrei putem fi fericiti impreuna.Tu doar spunem, insa nu ma face sa te astept prea mult ca nu-mi place asteptare si s-ar putea sa ma plictisesc si sa plec.

5 minute

Poate ca titlul blogului meu nu este cel mai original, poate multi s-au gandit la acelasi nume, insa pentru mine este unic, este ceva aparte. 5 minute reprezinta diferenta timp cu care eu aproximez fara sa ma uit la ceas cat este ora. 5 minute in plus sau in minus, spulberate, irosite in van, in asteptare. 5 minute de fericire, de suparare, de bunatate, de rautate, de viata. 5 minute irosite ori de cate ori nu stiu cat e ceasul. 5 minute care ar putea schimba ceva. 5 minute trecute si niciodata recapatate.